guielile cu Turcii, iar anul 1489, pacea desăvîrșită, deci pentru dînsul plata pe fiecare an a birului lui Petru Aron și înstrăinarea fiului, care se și stînse între păgîni, la 26 Iulie 1496, lăsînd în locul său ca ostatec pe feciorașul său, numit Ștefan după marele bunic.
Nu se răzbună numai faptele rele, ci și nepăsarea. Și nepăsarea Polonilor față de cele mai strașnice nevoi, fată de cele mai mari interese, fată de cele mai sfinte dureri ale Moldovei, care li dăduse tot ce putea să li dea, întrecuse de mult măsura. Ștefan era un om sărac, și mai sărac de la luarea cetăților decît înnainte: din sărăcia lui el trebuia să trimeată acum Împăratului păgîn, ca o chezășie veșnică a păcii, miile de galbeni de aur. El își aduse aminte atunci de vechea datorie pe care o avea Polonia aceasta trîndavă, fată de strămoșii lui, datorie pentru care se amanetase Pocuția ca să fie luată apo: îndărăt la cea d’intăiu împrejurare priincioasă. Va smulge el țerii sale prădate banii cu cari să-și plătească birul? Va lăsa urmașilor Moldova fără Pocuția, așa cum o primise și el de la înnaintași nevrednici? Ștefan se hotări astfel, necruțîndu-și trupul obosit, să culeagă birul la Leși, cari-l siliseră să-l dea, și să întregească țara la Miazănoapte prin cucerirea Ținutului amanetat.
El începu astfel, după războaiele de apărare, cu Turcii, războaiele de răzbunare, cu Polonii.
Lupta se dovedi ușoară. Încă din vara anuluî
