de ceasta parte a Carpaților, pe la 1200, botezînd Cumani, întemeind cetăți și aducînd coloniști de neamul lor, dar mai ales Sași, încă de cînd ei chemase în «Țara de peste munți» (Transalpina) pe cavalerii Teutoni, călugări înarmați cari nu mai puteau folosi luptîndu-se pentru Hristos în Locurile Sfinte cu totul pierdute, apoi pe cavalerii francesi ai Sfîntului Ioan de la Spitalul din Ierusalim (Ioaniți, Hospitalieri), cari pierduse și ei aceiași menire, — se întemeiase orașe în margenea muntelui, dintre care cele mai vechi sînt Cîmpulungul muntean, în valea Rîului Doamnei, și Baia, în valea Moldovei. Ele aveau case și biserici de piatră, șanțuri de apărare, drepturi și scutiri din partea regelui și o cîrmuire deosebită prin șoltuzi, voiți sau județi, pe lîngă cari judecau pîrgarii sau jurații. Un obiceiu pe care Sașii îl adusese cu dînșii în Ardeal din Germania renană, de unde porniseră, și care se îmbrăcase întru cîtva la noi în veșmînt romănesc.
Germanii se coboriau de un timp tot mai mulți în Galiția, care ajunsese în sfîrșit pașnică și asigurată supt puterea regelui cuceritor al Poloniei; Armeni din Asia-Mică, goniți de întinderea păgînilor Saracini din Siria și Egipet asupra țerii lor, trecuseră Marea-Neagră în peninsula, stăpînită mai mult de Genovesi, a Crimeii; acești harnici negustori apucaseră apoi marele drum «tătăresc» al mărfurilor ca să ajungă tot în Galiția aceia, ce era nodul prin care negoțul Apusului se lega de piețile
