Răsăritului. Lembergul germano-armenesc, Cracovia curat germană luară astfel un mare avînt, și Germanii ca și Armenii galițieni, dar aceștia mai mult, mai departe și mai trainic, întemeiară colonii, în tîrgurile ce se înjghebase pentru nevoile satelor între Siretiu și Prut. Siretiul și Suceava ajunseră locuri însemnate pentru negoțul și meșteșugul lor, apoi unda de bogăție atinse în creșterea ei răpede Botoșanii (satul urmașilor lui Botăș), Iașii (satul urmașilor lui Iaș), Vasluiul, Bîrladul, Tecuciul. Se ajungeau astfel cele două mari porturi de la Miazăzi, pănă la care nu apucase să înnainteze Domnul Țerii-Romănești, stăpîn al țermului dunărean: Chilia, într’un ostrov de la gura marelui rîu, și Cetatea-Albă, de la limanul Nistrului, — amîndouă încă în mîna Genovesilor.
II. MOLDOVA PĂNĂ LA ALEXANDRU-CEL-BUN.
Se întîmplâ atunci, desăvîrșind astfel lanțul de împrejurări care făcu din Țara Moldovei un Stat, că Voevodul Bogdan din Maramureș, fiul lui Micu, nu putea trăi în pace cu dregătorii Craiului. El se răsculă, îndemnat de sigur și de Litvani, cari pîndiau acest puternic turn de hotar. Apoi fu iertat, și peste puțin se supără din nou, ca un om inimos și neînduplecat ce era. Într’o bună zi — cu adevărat
