Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/148

Această pagină nu a fost verificată

prinseseră a lua de la sine hotărîrile lor, pentru care fapt ei răspundeau. Între Ștefan și Voevodul din Ardeal se făcu o învoială, în puterea căreia Laiotă trebuia să fie înlocuit cu Basarab-cel-Tînăr într’o îndoită năvălire de iarnă.

La l-iu Octombre deci, Ștefan era înnaintea cetății Teleajinului, căci încă de la înfrîngerea lui Radu Muntenii nu mai stăteau în Crăciuna și în Ținutul Putna, așa încît singura piedecă în calea dușmanului era această cetate din Prahova. Pîrcălabii fură tăiați, familiile lor, averea lor prinse. Vlasie Magyar sau mai degrabă vicevoevodul și cornițele Secuilor, Ștefan Báthory, care fusese de față la Baia și se încredințase cu ochii săi de vitejia și hotărîrea Moldoveanului, sosi cu Basarab-cel-Tînăr în același timp: răspins întăiu în întîlnirea de la 5 ale lunii, el răzbi la 20 pe Laiotă.

Turcii zădărniciră însă aceste biruinți. Văzînd că orice silinți nu izbutesc în Albania, Sultanul îndreptă pe Soliman beglerbegul asupra Moldovei, cu porunci să aducă de barbă pe Voevod, să ierneze la Cameniță și de aici să se arunce asupra Leșilor și Ungurilor. Ștefan se dădu îndărăt față de cele d’intăiu cete ale Turcilor care trecură Dunărea în ajutorul lui Laiotă. Iarăși el făcu tabără la Vasluiu ca și la începutul anului: aici primi el pe Trimesul venețian Paul Ogniben, care se întorcea din Persia, de la Uzun-Hasan, și-i dădu, la 29 Novembre, o scrisoare către Papă, asigurînd