Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/11

Această pagină nu a fost verificată

pînească decît o parte din moșia noastră. Ungurii au numit Ardeal cetatea Carpaților în povîrnișul ei de sus, Tatarii au zis Bugeac cîmpiilor netede de la Dunărea-de-jos, Bulgarii, de bună seamă, au numit Vlașca acea parte din margenea Dunării unde au izbutit să locuiască; mai tărziu, cînd Nemții, Rușii au smuls bucăți din vechea Moldovă, ei li-au zis cu nume de osebire, care trebuiau să șteargă amintirea de veacuri a Moldovei, a Romînimii: Bucovina, Basarabia.

Romînii n’au știut însă în tara lor decît de văile rîurilor, în jurul cărora ei mărgeniau o țară mai mică: o Țară a Oltului lîngă lungul rîu harnic, o țară a Crișului, a Mureșului, un ținut al Someșului, al Tîrnavelor acolo unde străinii găsise un «Ardeal»; Țara Bîrsei, lîngă culmile Carpaților, unde se strecura un rîulet de munte, Țara Hațegului, după numele ce a trebuit să aibă altă dată Streiul de astăii. Apoi, dincoace de culmile Muntelui, și o Tară a Jiiului, o Țară a Moldovei, și așa se va mai fi zis și altora, fiecăreia după puterea neadormită a rîului său.

În toată Țara-Romănească, și lîngă o apă și lîngă alta, erau sate statornice și stîne schimbătoare. Satul se ascundea în văile păzite, care nu se văd, în hățișul bălților care taie drumul străinilor; ici și colo în muntele înnalt, pănă la care nu poate răzbate decît cine-l cunoaște bine; în șes, aproape de nuri, satele se făceau una cu pămîntul, coborîndu-se în peșterile bordeielor, sau se răzimau de frunzișul