Pagină:Nicolae Iorga - Istoria lui Ștefan-cel-Mare povestită neamului românesc.djvu/107

Această pagină nu a fost verificată

din această țară de munte și de margene, nu privise bine de la început alegerea copilului Matiaș, supt care era să stăpînească, deocamdată unchiul de pe mamă, Mihai Szilágyi; ei nu ținură în samă multă vreme pe regele-ales, recunoscînd în locul lui pe Împăratul Frederic. Pănă și în războiul din 1462, ei nu ascultară de poruncile ce dăduse Craiul ca să ajute pe Vlad ce se lupta cu moartea; la sosirea lui Matiaș, ei nu-l încunjurase, nu-i dăduse bani și-l silise oarecum să părăsească pe ocrotitorul lor. Măsura luată de rege la întoarcerea sa în Buda ca Ardealul să fie apărat de acum înnainte de cea mai mare parte a locuitorilor lui, și nobili și iobagi, supt călăuzirea Voevozilor sau a Vicevoevodului, va fi trezit, destulă nemulțămire printre cei ce de la 1442 încă nu mai avuse să dea piept cu vre-un dușman, ci își căutau în liniște de meșteșugul și negoțul lor prin păsurile muntene și moldovenești ale Carpaților. Astfel se ajunse la hotărîrea lui Benedict Roth de a aprinde o răscoală în acești munți răsăriteni ai Țerii-Ungurești.

El voia neatîrnarea Ardealului, de care Ungaria avea nevoie, dar care n’avea nevoie de Ungaria, ci mult mai mult de vecinii ce se aflau pe cealaltă clină a munților. Radu-Vodă, mai mult omul Turcilor, și, pe lîngă aceasta, dator cu recunoștință Sașilor pentru ajutorul de căpetenie ce i-l dăduse, de la început, în 1462, n’avea de ce să răspingă îndemnul ce i-ar fi venit de la răsculați. Ștefan,