ridicolă a cuiva care vrea să fie ceia ce nu mai poate fi: este vorba de împăratul Sigismund, care a fost și rege al Ungariei, a presidat concilii ca și Constantin-cel-Mare și a ținut discursuri în limba latină despre chestiuni de teologie ; el s’a dus la Paris, a vrut să împace pe regele Franciei cu al Angliei în ce privește pretențiile regelui engles în Franța, dar nu ca mediator, ci ca stăpân de drept al tuturora. Așa înțelegea să apară la Paris acest coborîtor al ducilor de Luxemburg, care avea stăpânirea Brandenburgului, Boemiei și, din causa soției sale, era rege în Ungaria. Avea exact aceleași pretenții ca și împărații bizantini. Astfel Manuil Comnenul, când mergea în Siria, unde erau State france, în Antiohia, în tot cuprinsul margenii mediteraniene a Asiei de Apus, acolo unde era el, împăratul, trebuia să înceteze orice altă „justiție", orice alt drept de suveranitate. Tot așa, la Paris a fost o întreagă chestiune cum este a se primi
