îngăduind vicariatul lui Odoacru, pentru ca, pe urmă, Teodoric să fie delegat legitim al Imperiului, tot așa Biserica aceasta, care înlocuise o bucată de vreme Imperiul Roman, deleagă dreptul de a o represinta și a îndeplini funcțiunea de căpetenie, care este creștinarea, salvarea sufletelor barbare, lui Carol Francul. Este, astfel Imperiul d’intâiu, care e al Bisericii, înlocuind vechea Romă, o bucată de vreme, și, apoi, Imperiul de delegație, care este al lui Carol-cel-Mare.
Prin legătura care este în imperialismul de delegație cu caracter sacru, Carol are dreptul să lupte cu oricine, să stăpânească orice teritorii cucerite, dar prin acest drept sacru care-i vine dela Biserica romană. Ungerea lui este asămănătoare cu ceremonia pe care Samuil Profetul a făcut-o față de Saul, devenit rege fiindcă untdelemnul acesta sacru, mirul, a căzut pe fruntea lui: pe când până atunci el nu era decât un usurpator, un biruitor barbar, din momentul
