Adunarea Legislativă. Până atunci, ceremonii solemne în Câmpul lui Marte, înfrățire înaintea „altarului patriei", îm-bățișări cu bietul Ludovic al XVI-lea.
Dar, dacă în ordinea internă era așa până la 1792, când s’a declarat războiu Puterilor vecine, dacă în ordinea internă nu era program, nici o activitate urmată, nu era conștiință și simț de responsabilitate, ni putem închipui ce putea să fie în ce privește direcția de politică externă.
Ministrul de Externe era la disposiția Adunării, cum erau toți miniștrii ceilalți, cum era și armata, căreia i se trimeteau deputați în misiune, cu o autoritate mai mare decât autoritatea generalilor.
Astfel, în lucrurile din afară, conștiință și mai slabă decât în cele din interior. Ce se putea crede în provincie, întrece orice închipuire. A crede că grele • chestiuni de politică externă au fost tratate și discutate, aceasta înseamnă să nu fi avut niciun contact direct cu izvoarele. Legăturile cu Anglia, cu Spania nu
