cineva înaintea neașteptatului și neprevăzutului. Era o întrecere de retorică în domeniul ideologiei.
Presidarea unei astfel de Adunări se făcea cu totul insuficient, președinții înșiși fiind improvi-sați; program de lucru nu exista, simț de responsabilitate nu se afla la nimeni. E o parte comică în această efervescență, din care a resultat pentru clasele de jos oarecare avantagii.
Fiecare se transformă potrivit cu mediul aprins, nervos în care se găsește. Dar, în condițiile acestea, nu poate fi vorba nici de ordine în domeniul intern și cu atât mai puțin de una în domeniul extern. In ce privește pe cea d’intâiu, tot repertoriul lor se terminase foarte răpede: proclamarea Adunării Constituante, înlăturarea drepturilor senioriale, stabilirea ,,drepturilor omului'*.
La 1790, îndată după strămutarea Adunării dela Versailles în capitala părăsită a Franciei, s’a întâmplat că nu veniau deputații; a fost o adevărată fericire că se puteau trimete grijile de legislație la o Adunare care va fi după aceasta
