Sentimentul acesta Voltaire nu-l putea avea. Am spus că el nu este atâta Fran-ces, cât Parisian, dintr’un sirat foarte restrâns, în care este cultul Omului în genere și prin urmare orice represintant al omului cu literă mare este interesant din punctul de vedere al său personal, și poate fi apreciat după eroismul pe care-l represintă. Carol al Xll-lea nu-l interesează pentru rostul lui suedes, ci pentru că este un erou, și am observat și în conferințile mele de la Paris despre Frederic al U-lea cultul contimporan al eroului, arătând că Frederic s’a bucurat de o așa de largă popularitate, pentru că el avea continuu atitudinea eroică, și ea nu venia la dânsul dintr’o pornire de temperament, ci era un lucru precuge-tat: va fi erou în cutare moment, și eroismul acesta s’a manifestat la dânsul, într’o clipă de înfrângere, prin aceia că se hotărîse să se sinucidă: „vivre et mourir en roi“, în scrisoarea versificată trimeasă opiniei publice prin Voltaire.
