Sari la conținut

Pagină:Nicolae Iorga - Ce înseamnă astăzi concepția istorică.pdf/7

Această pagină a fost verificată
4 N. Iorga

sintată prin niciun portret; nici ceia ce a urmat pe urmat nu este însemnat prin astfel de represintări personale; lipsește chiar și Napoleon al III-lea, pe care Duruy l-a servit. Și, în loc, ce este? În loc, sînt vederi din Franța.

O ciudată concepție: detronarea factorilor umani și înlocuirea lor prin simboluri naționale, care sînt vederile de castele, de biserici, de orașe, căci el își impusese să nu aibă emoții. Ce curios este să creadă cineva că se poate vorbi de oamenii din orice vreme, pănă la un Faraon egiptean cuceritor, pănă la un nenorocit de mic rege, cucerit de armatele Egiptului, ale Haldeii și Babilonului, să se poată vorbi de orice fel de oameni fără emoție! Nu se poate scrie istoria fără o adâncă simțire.

Căci istoria este viața omenească, problemele de odinioară sînt problemele de acum; în altă formă, cu alți oameni, este aceiași umanitate care se înduioșează și se frînge, aceiași umanitate, cînd, ajunsă la scopurile ei, cînd călcată în picioare și strivită. Și nu se poate să te apropii fie și de oameni cari au murit acum patru mii de ani fără ca lucrurile și durerile lor să nu aibă răsunet în sufletul tău.

Dar și istoria aceasta anonimă, fără ilustrații, care înșeală pe Duruy, îl duce la lacrimi de sînge pentru neomeniile Comunei: plînge zecile de mii de cărți din Biblioteca Louvrului, pe care acești Roșii din 1871 le-au distrus. După ce a înlăturat oamenii, cînd ajunge la conclusie, de-odată, pentru că este vorba de interesul țării lui, valul acesta, pe care a căutat să-l împiedece prin ridicole zăgazuri de obiectivitate, vine asupra lui și-l copleșește.

își închipuiau deci mulți oameni, pe vremea aceia, că se poate scrie istoria fără a însemna rolul marilor personalități.

Era un fel de reacțiune împotriva vechii istorii biografice, care credea că, dacă alegi oamenii și li presinți biografiile, ai o epocă. Și atunci a venit această reacțiune, cu izgonirea personalităților, și astfel s’a ajuns la mișcarea maselor sau la cine știe ce acțiune a solului sau a unor forțe obscure. Ce s’a întîmplat? Greșelile pe care le săvîrșesc istoricii, și le îndreaptă une ori ei singuri, alte ori le îndreaptă alți istorici; sînt însă casuri cînd le îndreaptă opinia publică. Istoricul nu știe ce răsunet are cartea lui în această opinie, dar opinia judecă. Noi trebuie să ne închipuim că sîntem încunjurați de ochi ațintiți asupra noastră, și se poate întîmpla să nu auzim sentința care se rostește în