în noapte decât casele foarte îngrijite, în care lucesc fereștile clare. Pretutindeni electricitate: societățile o duc la orice grup de case răzlețe; numai de la șoseaua minunata pănă la terasa locuinței proprietarul plătește el stâlpii. Ca la țara la noi lătratul de câne se aude din când în când, și vezi une ori și animalul răzleț strecurându-se printre automobile. Ai atunci impresia că te găsești cu adevarat în realitate, că totul nu e numai măreața ilusie a zborului mașinilor.
Ajungem între casele din suburbiile orașului. Infațișarea e atrăgătoare. Prăvăliile scânteie de lumini în toate colorile. îndată se deschid artere mari, foarte bine tăiate. Imense clădiri, sky-scrapere se înalță pentru o populație de vre-o 150.000 de oameni, 80 la sula străini — jumătate din aceia a Akronului. E o beție de electricitate, un furnicar de mișcare.
Acum douăzeci și cinci de ani, spune d. Vas, Fagărașean, agent de vânzare pentru imobile, vorbind vre-o zece limbi, erau aici trotoare de scânduri și unde e blocul de granit al Poștei poposiau căruțele fermierilor. Fabricile au sunat din trâmbița fatală a coșurilor lor și o lume întreagă s’a ridicat, alergând spre cuptoarele în care fierbe oțelul, înroșind zările nopții cu sângeroasa lor aureolă.
A doua zi, fumul apasă îndelung asupra furnicarului, al cărui vuiet n’a contenit nicio clipă. Cu greu soarele biruie negurile întunecate care gâlgâie, și la niciun ceas victoria lui nu e deplină. De la al zecelea rând — camera 1002 — a unui hotel de mici compartimente ca niște cutiuțe privesc la terasele în toate colorile care strâng funinginea curgând neobosit. Ah, sufletele care se chinuiesc ori se stârpesc înăuntru! Și totuși albe fațade de porțelană presintă ghirlandele renașterii, firidele bisericilor europene; totul ca un vis din albul raiu pierdut al vieții armonioase, vrednică de trăit!
Mergem la biserică. Dincolo de valea care scânteiază de lumini și din mijlocul careia, prin gâlgâiala fumului, țișnește roșia
