rusească din secolul al XVII-lea și o marină, de un puternic efect dramatic, de un pictor rus refugiat. Intre de-semnurile de vânzare, o ciudată reconstruire din Greco, grupând laolaltă ce e mai caracteristic în chinuitele lui visiuni: acest „decupaj” represintă unul din caracterele civilisației americane. Intr’o odaie alături se ține o conferință pentru un cerc de femei: filmul instructiv rulează.
In altă parte a orașului, în sărăcime, bisericile românești. Cea ortodoxă e foarte bine îngrijită de bunul părinte Bocioagă, Făgărășean, tânăr, cu șase copii (doamna are treizeci și doi de ani și fata cea mare cincisprezece). Alături templul baptist, de o abstractă înfățișare: cuvintele sacre sânt scrise la capăt în trei limbi, dar preotul, un foarte bun Român, mă asigură că azi toata lumea înțelege românește; orga întovărășește cântările.
Și de-odata încep plângerile ascunse pănă atunci. „Oasele ni se rup”, spune un barbat. Femeile arată cum viața li se duce între fabrică și casă, muncind și de o parte și de alta. Și ele sânt puse la cea mai grea muncă: la căratul sarcinilor celor mai zdrobitoare. O femeie tânără cu fața de Madonă are obrajii așa de albi ușor scufundați și o nesfârșită melancolie acopere de ceață frumoșii ochi negri ai fiicei munților noștri. Scump se plătesc dolarii de la Casa de economie, „ochiul dracului”, care ispitește, și zdrențele de fabrică înlocuind sănătosul port de acasă!
Duhori se ridică în aier. Fumul gros țișnește de la fabricile de cauciuc care dau faliment cu toată această nemiloasă exploatare a muncii omenești. Din bordeiele de lemn ale negrilor iese, cu mirosuri acre, copii numai în cămăși murdare, bărbați leneși cari se zgâiesc la orice, curioși ca niște mari copii. Doamne, izbăvește pe ai noștri din această cumplită gheenă în care au întrat nevinovați!
Seara, pornim spre Youngstown.
Automobilul condus de un bogat comerciant, Sârbu, străbate, un ceas și jumătate, o regiune de ferme. Nu vedem
