Pagină:Nicolae Iorga - America și românii din America.djvu/273

Sânt Iarba și-s în stare să copăr orișice.
Să fie sus grămada, cum e la Gettysburg,
Să fie sus grămada ca ’n Ypres și Verdun,
Ingroapă-le și lasă-mi pace să lucrez.
Doi ani vor trece, zece, și-or spune călătorii:
— Ce loc este aice?
In ce loc ne găsim?
— Sânt Iarba, —
Și lucrez.

Ori:

Sosește ceața ’ncet
Cu pași ca de pisică.
Privește un moment
La port și la cetate;
Se lasă în tăcere,
Și iată că s’a dus.

E o foarte delicată poesie de moment. Dar același Sandburg, când e vorba să înfățișeze Chicago, să apere Chicago, atunci vorbește altfel, întrebuințând un vers întocmai ca versul abrupt al lui Whitman. El își glorifică orașul lui cu o putere extraordinară:

„Da, știm cum toți te batjocuresc,
Oraș de fier, oraș de-oțel, oraș de fabrici:
Eu pentru-aceasta te iubesc
Pentru puterea care-i în tine.
Atâtea civilisații se vor duce;
Din coșurile fabricilor mele
Tot va striga o putere
Cum n’a fost niciodată în omenire.

Măcelar de porci al lumii
Și fabricant și făinar,
Jucând cu trenuri și ’ncărcări,
Focos, grăbit și furtunos,
Oraș de umeri largi.