Trebuie să recunoască însă cineva că poetul n’a mers în pădurile americane, nici pe brazda tăiată de plugul deschizătorului de pământuri nouă, ci simți un parfum complex în care ce este mai vechiu, mai rafinat, mai pregătit, e de împrumut. Dar el a vrut, cu geniul lui, comprehensiv, să nu se țină numai în margenile înguste ale unei bogății lirice, și a scris, de exemplu, Evangelina, o foarte frumoasă bucată, care ar merita să fie tradusă și răspândită în lumea noastră școlară, hrănită cu literatură de răspopiți și alți scriitori moderni, care e o curată otravă pentru suflet, cu tot talentul scriitorilor; duhoarea aceasta artificială, perversă, nu trebuie confundată cu mireazma adevăratei poesii.
„Evanghelina” lui Longfellow, dacă se uită cineva de aproape, samănă cu Hermann și Dorotea a lui Goethe. Este vorba de un sat întreg izgonit pentru motive religioase. Evangelina e o fată care pleacă din Acadia și întrebuințează cele mai mari silinți ca să ajungă a întâlni pe logodnicul ei. Il va găsi pe un pat de spital, un bătrân în agonie[1]. Multor critici nu li place din causa împrumutului evident, din causa încercării forțate de a da literaturii americane un lucru pentru care ea nu era pregătită.
Altă dată, lui Longfellow i s’a părut că poate lua ceva din trecutul indian și a alcătuit atunci „Cântecul lui Hiawatha”, o poveste a Indienilor de pe Mississipi, plină de mentalitatea specială a Pieilor Roșii. Tot ceia ce imaginația simbolică a sălbatecului poate aduce, se găsește înăuntru. Fiecare pasăre, fiecare animal are un nume special indian, care întră în țesătura versului engles.
Alături de Longfellow, este însă un scriitor în prosă care‑i corespunde perfect. Cu totul necunoscut la noi, Washington Irving e autorul unor schițe în care sânt multe lucruri foarte hazlii. Inceputul humorului american se găsește
- ↑ O parte, acea care s’a păstrat, din traducerea mea, făcută la mai puțin de douăzeci de ani, am dat‑o în revista Cuget Clar pe Iulie-August 1930.
