societate românească e gata să‑l apere totdeauna pentru geniul său care este în rândul întăiu adevăr, un încontestabil și etern adevăr, Nicolae Grigorescu, Inness însă nu e un Nicolae Grigorescu al Americei, pentru că n’a înțeles natura americană. Meritul lui Grigorescu este că el a prins lumina de la noi, a prins umbra pădurilor noastre, spiritul văilor care coboară prin podgorii; în el e întrupată în anume aspecte ale ei natura românească. Poate fi criticat pentru că din natura noastră a ales numai o parte, ca alături de carăle sale cu boi n’a pus și ceva automobile contimporane, dar acelea abia începeau să apara, că, în loc de un pastor, n’a presintat un tânăr intelectual în propaganda agricolă sau industrială. El a preferat sa reproducă țerani și ciobani mai mult ciobanul decât țeranul, de și cine cunoaște toată opera lui Grigorescu își aduce aminte și de un anume iarmaroc, cu toată populația specială mișunând acolo, tot așa precum a redat grozăvia războiului nu cu masele de trupe mergând la atac, ci în răzlețe figuri representative; el își aduce aminte de anumite scene din Normandia sau de lângă Parisul unde a trăit atâta vreme, de foarte frumoasele portrete, de florile lui fragede și poate vedea că Grigorescu nu era un fabricant în sute de exemplare al acelorași tablouri de ruralitate cu boi albi și ciobani trandafirii, de feți frumoși și păstorițe, ci un pictor în cea mai înaltă concepție a cuvântului.
Inness nu e așa; el face numai copăcei supțiri din păduricile americane. Doar în peisagiile acoperite cu brumă e o încercare de a se apropia de solul lui nativ, fără să‑i fi aflat însă toate secretele.
Literatura acestei epoci are exact același caracter. Americanii sânt și pe vremea âceasta, dar cu deosebire în fasa de astăzi, călători. Numai cât azi călătorește înainte de toate miliardarul de toate vrâstele, fetele frumoase și bogate, inteligente și culte foarte adese ori, care se întâmplă
