urmele acestei arhitecturi. Astfel în timpul din urmă un aventurier a văzut un întreg sat indian, părăsit de nu știu câte secole.
Cât despre corturile Indienilor din Nord sau căsuțele de argilă ale Indienilor din Arizona, sânt în ele elemente curioase, dar nu de artă.
Ca literatură, Indienii au avut fără îndoială cântece populare și legende, dar acestea nu le-au strâns nici ei, și nici alții pentru că a fost, mult timp, un despreț fără margeni față de sălbateci. „Ce poate ieși din mintea sălbatecului!” Omul cu carte are acel despreț nesfârșit pentru cel fără carte, fără a‑și da sama că înțelepciunea n’are a face cu cartea.
Prin urmare oamenii aceștia fără carte, fără școli, cari, în unele regiuni n’aveau măcar materialul pentru a putea scrie, își însemnau evenimentele cronologice cu noduri, cum înoadă cineva un colț de batistă pentru a nu uita un lucru, sau întrebuințau tot felul de figuri. In Mexic s’au găsit foarte interesante „scrisori” de acestea, presintări religioase sau istorice făcute prin figuri foarte complicate, confuse, monstruoase, caricaturale și înspăimântătoare. In urma săpăturilor ce se fac, iese necontenit lucruri pe care mintea noastră nu le poate înțelege. Oricum, legendă, poesie trebuie să fi existat.
Și, fiindcă e vorba de elementul acesta barbar, sălbatec, primitiv, înainte de ivirea unei arte și unei literaturi americane, nu există în Statele-Unite ale Americei o artă neagră; pe aceia o caută cineva în Africa. Sânt lucruri foarte interesante și în insulele Oceaniei, unde trăiește o populație de coloare amestecată, producând lucruri extrem de interesante, mai ales ca stilisare. Unele musee din America, precum e cel din Chicago, au bogate colecții de lucruri din Melanesia.
Există însă, dacă nu o poesie neagră — mai curând aș crede că există, dar n’a fost culeasă—, o poesie în dialectul negru al limbii englese, așa cum e vorbită de negri
