conferințe. Am arătat că este o artă europeană de Sud, trecută prin Asia Mică în regiunile siberiene și manciuriene, și suind apoi în spre strâmtoarea de Behring.
Un lucru însă n’am spus: că arta aceasta este de o varietate infinită. Ea nu se manifestă numai în covoare. In costum nu în momentul de față, dar aceasta nu înseamnă că nu s’a manifestat cândva și în costum; n’avem nicio înfățișare a Americei în momentul cuceririi de către Spanioli a Mexicului și Perului, și nu știm exact cum erau îmbrăcați oamenii atunci, iar câteva indicații literare nu înseamnă nimic: astăzi, fără îndoială, este îmbrăcămintea spaniolă a secolului al XVI-lea mutată în America. Când mi s’a înfățișat șalul cel mare care acopere trei șferturi din trupul cutării femei indiene, am spus: e foarte probabil același șal care formeaza principalul element de cochetărie și în Spania și la Veneția. Fustele largi, polcuțele strânse stângaciu, strîmt, desagreabil pe trup arată imitația europeană. Eu cred că un popor care se arata atât de artist în covoare n’a putut să aibă o astfel de îmbrăcăminte la început. Prin urmare vechea îmbrăcăminte de la început a fost părăsită. De sigur că în pământ nu poți găsi nimic pentru acest domeniu; în pământ găsești materialul care se păstrează, prea rare ori lemnul, ci olăria, obiectele de metal și de piatră.
Dar Indienii nu-și arată gustul pentru artă numai în atât: tot ce pun pe ei, tot ce se găsește în coliba lor, are un element de artă. Ei au creat o artă unica a penelor, de vultur, de papagal și alte păsări, cu care formează un fel de mantie de un foarte frumos gust în alegerea colorilor.
In ce privește clădirea, Indienii au în unele părți clădiri foarte remarcabile; însă în America centrală și sudică, și mai ales în Mexic. Face să se vadă Mexicul pentru templele indiene păstrate pănă acum. Se întâmplă și astăzi să se descopere, în adâncimile unei păduri nestrăbătute,
