De șigur că, în această întăie fasă, America a dat ceva Europei, dar nu și‑â dat ei. Datoria de căpetenie a unei teri și a unei nații este însă ca, atunci când face artă și literatură, să dea umanității prin ea, adecă începând de la ceia ce e ea, de la mediul natural, de la elementul etnic, istoric, de la împrejurările presente, ceia ce o categorie de — să‑mi iertați cuvântul — de imbecili moderniști de la noi numesc „vegetativul etnografic”, probabil din causa enormei cantități de vegetale care li populează craniul, și acest nume revine de câte ori se vorbește de artă și literatură.
America n’a avut „vegetativ etnografic”. A vrut să facă într’un moment pictură așa cum se făcea la Barbizon, în Franța, în felul lui Millet și Corot, și a izbutit, dar noi am fi dorit ceva mai stângaciu, mai primitiv, dar mai expresiv, mai capabil de desvoltare. Un lucru repetat în artă și literatură nu există; există numai lucrul care creiază, care dă o direcție. Un templu grecesc, făcut de nu știu câte ori, în timpul Renașterii sau în cutare oraș american pentru musee sau biblioteci — pentru teatru mai puțin, fiindcă teatrul n’are niciun fel de influență în America—, nu e un lucru nou, și noi zicem: l‑am mai văzut la Parthenon. Miliardarul american răspunde însă: se poate, dar acela are numai atâția metri pătrați, pe când la noi este de o sută de ori mai mult. Cum am cunoscut un amator de tablouri, mort acum câtăva vreme, care avea în colecția lui tabloul unui pictor cunoscut. I s’a spus: „bine, dar originalul e aiurea!”.Și el a răspuns: „Intăiu, contest că acela este originalul și, al doilea, al mieu este ceva mai mâre”.
Voiu presinta arta și literatura americană după o metodă care e de sigur nouă și pe care o cred bună. Am înfățișat‑o și într’o carte care se numește „Arta și Literatura Românilor, sintese paralele”, „L’art et la littérature des Roumains, synthèses parallèles”. Innăuntru, pentru
