nu o Americă anglo-saxonă, opusă unei Americi centrale și sudice a Latinilor, ci ar fi fost cu putință ca amândouă Americile să fie latine. Aceasta nu s’a întâmplat. In locul primilor descoperitori și peste dânșii a venit altă lume, lumea anglo-saxonă.
Dar n’a venit numai ea.
Sânt silit să desfac din legătura cronologică anumite noțiuni pentru a învedera că Anglo-Saxonii n’au fost cei d’intăiu descălecători exclusivi în regiunea care li aparține istoricește mai mult din America-de-Nord.
Acolo au fost foarte vechi Scandinavi, în secolul al XVII-lea, și unii Germani; acolo au fost foarte mulți Olandesi. Olandesii, pănă la Cromwell, erau Stăpânii Mării. Olanda cea mică de astăzi a fost în stare să cucerească insulele Sondei, să aibă un imens imperiu: Sumatra, Iava, Borneo. Acești Olandesi au venit și în America-de-Nord. Au venit cu planuri foarte mari. Unde e acum New-York, era odinioară Noul Amsterdam; unde a fost fortul Albany a fost la început Fortul Orange, după numele prințului din casa de Olanda. Nu numai atât, dar întreaga Americă-de-Nord trebuia să fie Noua Olandă, Noile Țeri-de-jos. Guvernul din Haga concepea lucrurile așa. Familiile cele mai vechi și cele mai mari de la New-York sânt olandese. A putut să râdă un scriitor, cu care vom face cunoștință, Washington Irving, de „Dietrich Knickerbocker”, și orice American râde, când se gândește de unde vine piesa de îmbrăcăminte care se chiamă „knickerbockers”.
Dar în Olanda aceasta Nouă a fost o foarte puternică viață. Casa de lemn americană, care are o verandă și, înaintea verandei, către stradă, scări cu rampă de fier, și de o parte și de alta, este tipul casei olandese. Cum am întrat în America, locuințile de lângă gara New-Yorkului mi-au amintit de cele pe care le-âm văzut la Haga și în alte localități din Olanda. E casa care se vede și în Anglia, casa din regiunile învecinând Marea Nordului: Danemarca și Olanda, de o parte, Anglia, de alta.
