nou și trăind în împrejurări cu totul deosebite. Se dă o luptă teribilă pentru a se păstra cât se poate puritatea limbii englese, dar resultatul este — îl mărturisia de curând un Engles într’o revistă — că, după ce Englesii au criticat pe Americani. Americanii își bat joc de un anume accent engles. Dar, spune scriitorul, ei sânt 125.000.000 și țin cu îndărătnicie la limba cea nouă pe care o fabrică încetul cu încetul, creând expresii proprii lor, așa că nu se mai poate râde în Anglia de Americani pentru că și Englesii au început a vorbi „americănește”. Se pare că este oarecare adevăr în această constatare și că pitorescul și vulgaritatea stilului american au trecut și în Anglia.
Dar rasa pură anglo-saxonă nu s’a putut păstra. Spuneam că este în această și o tragi-comedie, iată care: într’un moment, oamenii aceștia din Sud au cultivat bumbacul — și ce grozav de nenorociți erau oamenii cari lucrau în aceste fabrici, cel puțin prin anii 1900, când avem o anchetă făcută de două aristocrate americane care s’au coborât acolo, îmbrăcate ca lucrătoare, ca să vadă exact ce este: se vede ce nenorocire însemna fabrica de bumbac, ce focar de pneumonie infecțioasă pentru copii de zece ani și mai puțin, cari măturau scama căzută jos. In părțile acestea s’au adus, din secolul al XVI-lea sclavi și astfel vin la a treia pătură, care e alcătuită din Africani. Negrii din Africa au fost aduși cu grămada: mulți au murit, ceilalți s’au înmulțit cu o răpeziciune extraordinară, pe când populația albă abia se înmulțește. Condițiile de viață sânt, acolo, foarte grele: copii născuți în sanatorii bolnavi, bătrâni cari mor prin spitale. Lumea e așa de ocupată încât n’are vreme omul nici să nasca în ragaz, nici să moară în răgaz; totul se face iute. Dar în regiunile din Sud, unde s’au introdus negrii în număr foarte mare, la început ca sclavi, se trăiește mai ușor. O curiositate nesănătoasă face apoi ca omul alb să se lăcomească la femei negre, ba chiar ca femei albe să se lăcomească
