s’au putut adăugi, dar caracterul general al orașului a rămas tot același.
Largi străzi, une ori mai puțin bine îngrijite — căci bogăție mare nu samănă să fie aici, un frumos parc cu statui într’ales, monumente care în acest loc nu par așa de mărunte, de strivite și disparate ca aiurea, biserici care măcar prin lungimea turnului caută să fie la înălțimea marilor construcții vecine, dar înainte de toate casa solidă, gospodărească,vechea casă de cărămizi roșii și violete, pe care nu odată o împodobesc amănunte de artă, făcute și privite cu iubire. Chiar când treci podul peste largul râu Charles, cu înfățișare ca a unui golf de Mare, și ajungi în orașul îngemănat Cambridge, locuințile de lemn, foarte cochete, care răsar în mijlocul grădinilor îngrijite, nu sânt înjghebări de ieri de alaltăieri, ci au o poveste a lor. Iată aceia în care a trăit poetul Longfellow, cel mai iubitor de tradiții europene dintre toți scriitorii lumii nouă, și, alaturi, profesorul Merriman, istoricul Spaniei moderne, îți arată titlurile de vechime ale unei vile datând din vremea războiului pentru libertate. Vechi tapete naive cu lupte contra Englesilor, fiare de cămin cu chipuri de generali prinși, atâtea amănunte documentează origini istorice, așa de rari în această țară.
E drept că nobila rasă de la început, fără să se fi stâns cu totul, nu mai stăpânește orașul. In cluburi spiritul prptestant din secolul al XVII-lea se păstrează; ziarul cel mai intelectual, mai preocupat de chestii morale, din toată America, Christian Science Monitor, se publică aici. D. Cornish, președintele unitarienilor, îmi arată casa acestui grup religios așa de stimabil, cu chipurile de episcopi și cărțile de propagandă. Dar dimineața e, pe malurile umede ale apei, în această dimineață de frig străbătător, navala obișnuită la fabrici. Intr’un colț un bătrân Evreu de tip gâlițian adună cu grebla hârtii lepădate, în altul două Țigănci în costum special chiamă la gâcirea tuturor
