colegul mexican cu nasul mare supt o șapcă asămănătoare n’are nimic din eleganta lor corectitudine: poartă în voie picioarele, plesnește poclitul automobilelor, râde. In față necuviincioasa reclamă a unei berării cu 75 de cents păharul de cerveza cu o marcă americană.
Aici, la Tijuana, „mătușa Ioana”, e cârciuma Americei probibiționiste. Mexicul e represintat doar prin colorile tari ale frontului de dughene cu așa-numitele „curio” („curiosități”), dar înainte de toate cu băuturi de tot felul, cu ispititoare curți pentru „moonlights” (chefuri de lună), cu musicanți și dănțuitori, cu fete ochioase, harnice numai din ochii adânci. O atmosferă de lene și de conrupție otrăvește și aierul. Lume săracă se târăște, pândind câștigul neonest. In figuri e mai mult din Indianul cucerit decât din nobila și crunta, neiertătoarea rasă a cuceritorului spaniol.
Ceva mai departe e, pentru aceiași Americani doritori de a petrece, un splendid local de joc de cărți și de restaurant lângă băile de la Aguas Căllientes, „Apele calde”. Aici fantasia de colori și linii moștenită de la Indieni se desfășură în toată fantastica ei bogăție; roșul și albastrul domină. Plafoane de lemn sculptat acopăr marile săli, pline de o lume ahtiată de altfel de viață, fără rigorismul onest și prohibiția sănătoasă.
Costumele se exhibează și ele pentru petrecerea aceleiași categorii de visitatori. La garderobă o fată cu pantaloni de catifea albastră foarte largi jos oferă țigarete. In sală musicanții se poartă ca în „Bărbierul de Sevilla”, dar cu mijlocul într’un fel de cojocele galbene și în cap cu imense pălării de paie terminate printr’un vârf supțire.
Se cântă ariile locale și bucăți de operă, și din gură. Apoi musicanții cântând străbat odăile ca un omagiu către oaspeții pe dinaintea cărora trec. Vechiu cavalerism al Spaniei-mame. Și privirile se opresc îndată asupra danțului din țara veche: un delicios duo între băiatul în largi haine galbene și alba fată cu pieptărașul colorat și rochia scurtă:
