3. Açorele.
Imensitatea Oceanului fără margeni aparente, de trei ori cât Mediterana apuseană, nu se impune. Prea sus se înalță cetatea în care ești cuprins, prea mulți sânt oamenii din prejur. Dar mai ales un lucru hotărăște pentru a nu-ți pierde mândria omenească Atotputernicia valurilor se desfășoară între zări, dar această zilnică violență n’are scop și ea e totdeauna aceiași. Puterile pe care le stăpânim noi tind la ceva și ceia ce se poartă aici pe scândurile noastre e în veșnică schimbare ; aici se face lucrul voit și lucrul nou. Cu aceasta dominăm lumea.
Și ochiul se lasă furat de la urmărirea vinetelor ziduri umede care cad la cutare biată luntre cu aburi care la sute de chilometri de la țerm străbate cu aceiași quasi-siguranță a lucrului calculat acești monștri înhămați la zădarnicul avânt repetat de milioane de ori. O vede așa de mică, bătându-se pieptiș cu vedeniile trecătoare ale adâncului, coborându-se, aș zice, supt linia de plutire, pentru ca dintr’un salt cochet să fie iarăși de-asupra apei, sfidând cu o scânteiere a catargului alb care s’ar părea un zimbet. Și te lași sedus între atâta măreție de goana după pradă a stolului de păsări albe, rățuște grăsulii cu botul drept ca o suliță, cu ochii blânzi și proști, care, pirați ai lăturilor, uniți în bandă strâns comandată, urmăresc dâra de un neverosimil albastru, ca de sticlă topită, pe care monstrul nostru, desprețuitor, o lasă în urmă.
La această latitudine, aierul are aburiri grele, africane, prelungiri de vară înecăcioasă peste care au trecut vânturile de Ianuar, curățindu-le.
O zi de luptă. Valul urca, valul coboara. Inălțări care te umflă în sus, coborâri care te afundă în mari adâncuri, cutremurate. Da, aes triplex, „întreita aramă”, i-a trebuit celui care întăiu s’a avântat pe apele fără zări. Un singur vas trece în preajma noastră, vas de transport cu
