prietenii ca și cum el ar fi sufletește de față — nobilă și mișcătoare donație!—, îmi e arătat de prietenul Cardenas, ministrul Spaniei la București. O nesfârșită bogăție de obiecte din cele mai alese. Ceramica, pănă la cea cu reflecte metalice al căror secret e pierdut, ocupă întregi culoare lungi; piesele se pot vinde pentru a fi înlocuitei prin și mai rari exemplare; un comitet de adânci cunoscători dispune pentru cumpărături și schimburi de un însemnat budget. Foarte frumoase tapiserii cu subiecte alegorice; puține tablouri, dar bune; mai mult material din splendida mobilare, cu săpături în lemn de o extremă delicateță. Cutare dulap de complicație maură, care-și deschide misterios cutiuțele în care au încăput odinioară bogății pierdute. Ce-mi pare mai rar e bielșugul de stofe, de caracter bizantin și copt, rămășițele unui lux medieval de care nu se apropie contrafacerile noastre, lângă grelele veșminte de catifea ieșite din fabricele spaniole pănă în veacul trecut.
Museul de artă modernă presintă pictura spaniolă din secolul al XlX-lea.
Multă imitație, de la exhibiții davidiene cu albe trupuri goale, având în ele ceva cadaveric, pănă la replica Glaneuselor lui Millet. Tablouri istorice, care trimet la romantismul frances înainte de Delacroix: multă lume înaintea celor care tratează subiecte naționale. Impresionant, dar nu atât din punctul de vedere al artei, de altfel corectă, acela care represintă pe sfântul care va fi Francisc Borja, dându-se îngrozit înlături la vederea corpului în sicriu al reginei Isabela, cu strigătul: „Niciodată, niciodată nu voiu servi un stăpân care poate să moară”. Alt grup
