veche avea pentru toate anotimpurile ocupațiĭ serioase, cum am maĭ spus; îndată ce sosea primăvara începea fabricarea de dulcețurĭ, pe urmă păstrarea murăturilor, pregătirea de paste, facerea de uscăturĭ și alte conserve; iarna lucraŭ lînă pentru colțunĭ și așternuturĭ, așà că nu gătea una și începea zece. Dar azĭ ce să facă femeile și maĭ ales fetele burgheze? Mare ispravă nu fac însășĭ mamele. Așà că toate acestea mînă pe femee puternic din casă. Dar școlile și mijlocul în care e mînată trezește în femee demnitatea de sine, se simte maĭ liberă și nu maĭ vrea să recunoască supremația bărbatuluĭ, spiritul de analiză se trezește în ea și începe a ’șĭ studia starea eĭ economică și socială, începe a se întreba: de ce n’are și ea aceleașĭ drepturĭ ca frațiĭ eĭ; de ce pentru dînsa e maĭ mare nesiguranța viețeĭ; de ce societatea nu ’ĭ ține de loc seamă de sarcina fiziologică, anume: de facerea copiilor, carĭ folosesc societățeĭ, de și femeea e maĭ amenințată de cît bărbatul a pieri împreună cu copiiĭ de foame?
Femeile eșite de pe băncile școaleĭ încep a face parte dintre proletariĭ intelectualĭ și multe din armata de rezervă, de oare-ce poate zece la sută de vor găsi locurĭ, de vreme ce femeilor nu le e deschis azĭ de cît cariera de profesoare și telegrafiste, cele-l’alte cad în sarcina părinților or a fraților. În cît, cum vedem, starea economică de azĭ a femeeĭ burgheze este un non‑sens, în gospodărie nu maĭ are nicĭ un rost, în societate nu pot găsi ocupațiĭ de cît foarte puține, această stare de alt-fel grozavă în felul eĭ, e caracteristică stărilor de tranziție. Sunt ca speciile scoase dintr’un mediŭ înainte de a fi adaptate cu altul noŭ.
Dar vor zice uniĭ: drept, producția mare a luat din mîna femeeĭ producția casnică, dar ’ĭ-a rămas partea cea maĭ frumoasă: creșterea și educația copiilor. Analizînd pe scurt și acest argument, vom vedea că n’are nicĭ o valoare.
Femeile din popor alăptează, de bine de răŭ, cînd nu-l daŭ la vre-o mancă, unde moare cu zile, de oare ce aceasta crește cîte cincĭ șease copiĭ, trecut de vîrsta asta copilul rămîne pe seama altuia, puțin maĭ mare de cît dînsul, mama
