ce aŭ făcut, vecĭnic triștĭ: Eminescu în poezie, și Grigorescu în pictură.
Severitatea și munca aceasta de concentrare și armonizare de forțe are o colosală importanță în creațiunile artistuluĭ; soarta și vitalitatea lor atîrnă de aci. Căcĭ operile de artă se îmulțesc, și vieața noastră ca durată remîne aceeașĭ; ba, ca intensitate și varietate de emoțiunĭ, am putea zice că ea curge din ce în ce maĭ repede și maĭ agitată. — Între operele de artă se încinge dar o crîncenă luptă pentru existență. Noĭ suntem tot maĭ grăbițĭ, vieața e din ce în ce maĭ scumpă, și cînd pe fie care zi, din toate colțurile lumeĭ civilizate, se aruncă o nouă recoltă de opere artistice, miĭ de volume pe ceas, ca să nu vorbim de cît de literatură, carĭ toate cer lectorĭ, ne întrebăm, cu drept cuvînt, cîte paginĭ din acest noiam de scrierĭ, cîte din operile pe carĭ le admirăm noĭ azĭ, vor maĭ fi citite peste două miĭ de anĭ? — De sigur, cele maĭ multe vor pieri, se vor înneca prin volumul lor, prin lestul lor de prisosurĭ, — și nu vor scăpa de cît acelea, carĭ aŭ sorbit din vieața autoruluĭ lor, sub cea maĭ condensată formă, cea maĭ puternică și maĭ sinceră emoțiune. Așa dintr’un tumult de glasurĭ, carĭ ne amețesc auzul, un singur țipăt de durere s’ar distinge și s’ar auzi deslușit, peste amestecul de vorbe neînțelese.
Și să nu se creadă, Doamnelor și Domnilor, că eŭ fac aci deosebirile carĭ de obiceiŭ se fac în discuțiile estetice, între fondul și forma uneĭ lucrărĭ de artă, a uneĭ scrierĭ literare, în special.
Prea s’a luat de-a-bună comparația atît de des întrebuințată între o haĭnă și vorbele carĭ notează,