ce ’l străbate. El — artistul — poartă într’însul toate colorile posibile, amestecul tuturor temperamentelor strămoșilor luĭ, și numaĭ rezultatul uneĭ lupte de supremație între celulele luĭ nervoase, alege și pune în relief pentru un timp, o anumită coloare dominantă, o anumită notă temperamentală, care dă timbrul, tinctura personală uneĭ creațiunĭ. Și pe aicĭ cred că putem eși maĭ d’adreptul la lumină; de oarece se știe, că suma energieĭ și a vitalitățeĭ noastre generale se compune din atîtea energiĭ speciale, cîte celule nervoase intră în complexul nostru organic, — după cum, cu o treaptă maĭ sus, noĭ toțĭ formăm suma de energic generală, colectivă a societățeĭ, a raseĭ din care facem parte. Și cînd zicem de un om că e bun, curagios, cinstit, afirmăm atîta doar, că partea rea, lașă și necinstită e de o maĭ slabă energie în complexul acestuĭ om, o întreagă regiune a creerului este maĭ slab servită de aparatul circulator, un întreg partid de celule este retras de la guvern și lipsit de protecția întăritoare a bugetuluĭ, ele trăesc, vibrează, luptă, dar în oposiție, în umbra inconștientuluĭ, cum se zice în terminĭ de psicologie: o împrejurare din afară, o dezordine interioară le poate congestiona, și, mărindu-le numărul de vibrațiĭ, le apropie de putere, poate chiar să le aducă la guvern, pentru un moment, saŭ și pentru mai mult — și atuncĭ omul nostru bun, curagios, cinstit, devine răŭ, mișel și malonest. — Ce mare e rolul arteĭ în această luptă de supremație a celulelor, a energiilor speciale carĭ se agită în noĭ!
Întîmplările vieței în genere, și loviturile ce ni le dă lumea din afară sunt oarbe. Ele pot atinge și pune
