înecate de bălăriĭ, și din cele ce vor eși în viitoarea recoltă, din generația următoare, cîte n’or să se macine, pentru întreținerea și activarea altor unde de energie, altor forme de viață!
Și chiar realizarea celeĭ maĭ fericite combinațiĭ de forțe convergente, în venirea pe lume a unuĭ copil dotat, este încă o operă așa de șubredă, că la fie-care moment poate fi alterată, oprită din desvoltare, saŭ chiar distrusă. Cîțĭ artiștĭ, cîte talente marĭ abătute din drum! Noĭ ne gîndim la artiștiĭ carĭ aŭ fost, — arare orĭ ne gîndim la artiștiĭ carĭ ar fi putut fi. Arta, geniul, nu e privilegiul uneĭ clase sociale. Ea isvorăște și curge cu viața, în toată omenirea, și cea maĭ mare parte se împrăștie, se soarbe și se cheltuește în alte direcțiĭ și în alte manifestărĭ.
În sînul unuĭ munte urieș, urlă un torent de apă vie, care aleargă pe sub pămînt și vine din cine știe ce depărtată înălțime. Aci s’a oprit, și torentul bate cu furie în zidurile neclintite, carĭ ’ĭ închid drumul, el vrea să treacă înainte, să spargă tot și să reiasă la lumină. Se încinge o adevărată luptă. Muntele uscat bea mereŭ, prin poriĭ săĭ însetațĭ, din torentul răcoritor, pare că ar vrea să’l mistue, dar alte unde vin și bat mereŭ cu putere, cu stăruință în acelașĭ loc, sfredelesc piatra, îșĭ fac drum, și după sute de anĭ de luptă, înaintînd zi cu zi, clipală cu clipală, cată că sus, în coapsa uneĭ stîncĭ aride, un punct umezește, e semnul unuĭ isvor, care pipăe locul și caută o eșire… maĭ întîĭ o lacrimă — simbol sfînt de luptă, de suferință și de dor îndelungat — prima picătură de apă se ivește în soare, limpede și strălucitoare ca un diamant, ea vine de departe, sunt miĭ de anĭ de cînd
