Sari la conținut

Pagină:Literatură și știință - Volumul I (1893).pdf/467

Această pagină nu a fost verificată
Evoluţia familieĭ
157

că femeea poate naște copiĭ fără să trăĭească cu un bărbat [ex. zeița egipteană Izis, orĭ zeitățile grece vechĭ precum și multe alte exemple de partonogeneză] tot așà în perioda patriarcală bărbatul ĭea locul. Nu maĭ vorbesc despre teoriile fiziologice născocite de bărbațĭ pentru a dovedì că-s copiiĭ numaĭ aĭ lor curat nu și aĭ femeeĭ: dovadă puternică despre faptul că inteligența stă în slujbă la interese. Cultul sufletelor strămoșeștĭ a dat și ĭel consacrarea și întărirea religioasă a formeĭ nouă de căsătorie și familie. Ar fi mult de zis despre acest cult, și despre părerile lui Kovalevsky și Fustel de Coulange, dar nu ne îngăduĭe nicĭ timpul nicĭ locul.

In privința autoritățeĭ capuluĭ de familie, cercetările maĭ nouă arată că atît ea cît și dreptul de vieață și de moarte asupra membrilor familieĭ s’a cam exagerat. Femeea, deși a fost robită, totușĭ din strălucirea veche ĭ-a maĭ remas cîte-va rarĭ privilegiĭ, de ex. osîndirea femeei nu se puteà fără sfatul familieĭ, în care intraŭ și rudele femeeĭ. La cele maĭ multe triburĭ vedem că rudele femeeĭ o răzbună, dacă bărbatul o ucide. Și deșì unele fapte ne fac să zicem că femeea ĭerà roaba bărbatuluĭ, totu-șĭ altele ne arată că în acela-șĭ timp ĭerà și egala luĭ, de oare ce ĭerà primită la cultul strămoșilor. La Greciĭ vechĭ și la Slavĭ femeea aveà datorie a observà acest cult; bărbatul orĭ fiul oficieà, femeea pregăteà ofrandele. In Indiea se găsesc în Rig-Veda precepte ca următoarele: «nime să nu facă pe femee cu de-a sila să-șĭ păzască datoriea», și că «nu trebuie de lovit o femee, nicĭ macar c’o floare». Orĭ cum ar fi inse, familiea patriarcală ĭe un pas înnainte spre familiea monogamă, cu toate că sînt destule cauze, cari fac să se dezvolte și poligamiea; ast-felĭŭ puterea absolută a șefuluĭ de familie, averile luĭ cît și deprinderea veche de a trăì cu maĭ multe femeĭ, îl fac poligam; dar ĭe lucru constatat, că poligamiea a fost pretutindenea un apanagĭŭ al bogaților; ceĭ seracĭ se mulțămeaŭ și se mulțămesc cu o singură femee, chiar la așà zisele popoare poligame.

Totu-șĭ, chiar la ceĭ cu maĭ multe femeĭ, de la o vreme una ĭerà maĭ de căpitenie, aceea dădeà urmașĭ legitimĭ, aceea ĭerà admisă la cultul strămoșilor; celelalte ĭeraŭ în umbră, ținînd numaĭ din cînd în cînd de urît stăpînuluĭ; rangul acestora ĭerà în adevăr maĭ mult de roabe. Aceasta ne-o dovedesc și obiceĭurile patriarhilor Evreĭ, cît și ale Grecilor și Romanilor, cari înse încep a fi monogamĭ foarte de timpuriŭ.