tuturor undelor de energie cozmică; de aicĭ vine, pe un drum deosebit, firește, raza de viață prinsă în artistul nostru!…
De sigur sunt foarte frumoase și nespus de interesante căutările acestea în archivele viețeĭ. Ele ne învață o mulțime de lucrurĭ bune: maĭ întîĭ aflăm că toțĭ suntem de aceeașĭ nobleță, nicĭ vorbă, de viță pergamentală, și dacă uniĭ ne-am pierdut pergamentele, putem dovedi științificește că ne scoborîm și noĭ din strămoșĭ vechĭ, cu mult maĭ vechĭ de cît glorioșiĭ de pe vremea cruciatelor. Afară de aceasta, urmărind astfel în depărtările trecutuluĭ, procesul complicat al existențeĭ noastre, căpătăm o idee din ce în ce maĭ largă și maĭ justă despre viață în genere, și despre sensul și însemnătatea existențeĭ noastre. Privițĭ dintr’un punct înalt de vedere, oameniĭ nu ne maĭ apar separațĭ fundamental prin nașterea și pornirile lor deosebite, dușmănindu-se între eĭ și căutînd pe alte căĭ fie-care o altă țintă; popoarele, rasele se contopesc, depărtările se șterg, ruperile de șirurĭ dispar, și începe a se urzi înaintea ochilor noștri estaziațĭ, în liniĭ marĭ, imensa disciplină și ordine universală. Avem ceva din spectacolul grandios, pe care ni-l oferă marea, cu ritmul valurilor eĭ. Pe coverta unuĭ vas ancorat, staĭ rezemat cu coatele pe rampă și priveștĭ; în jurul tăŭ valurile se bat, se frămîntă, aĭ zice că spumegă de cine știe ce mînie oarbă, — te uițĭ maĭ încolo, și ți-se par maĭ potolite; ceva maĭ departe, marea se astîmpără, se imobilizează, rămîne netedă; — acum, oprește-țĭ ochiĭ pe un singur val ce se ridică din zarea măriĭ, privește-l cum vine, se apropie și crește ca un monstru, tu nu vezĭ de cît un val — și
