ONESTITATEA ÎN ARTĂ
(CONFERINŢĂ ROSTITĂ LA ATENEŬ ÎN SEARA DE 7 MARTIE 1893.)
Doamnelor și Domnilor,
S’ar putea, sub titlul acesteĭ conferințĭ, cerceta partea bolnavă a arteĭ, pentru că arta, ca toate lucrurile pe lumea asta, are și ea scăderile și suferințile eĭ, și ne‑am putea ocupa în special de acea literatură nesinceră și malonestă, care în felul cum ni se înfățișează, ne lasă impresia uneĭ… marfe, confecționate de porunceală și pentru speculă. Maĭ ales la noĭ, aceasta ar fi de o mare actualitate, pentru că am avut de curînd prilejul să vedem cît de elastică e la uniĭ scriitorĭ șira spinăriĭ; — ce accente… melodioase — era să zic miorlăitoare — știŭ lirele romîne să scoată la ocaziĭ solemne, și cum o parte din gîndirile inspiraților noștri barzĭ s’aŭ prefăcut în fum de tămîe, ușor… ca să se poată ridica în sus, ca tot ce e fum.
Dar, D-lor, soiul acesta de barzĭ — așa fumegă eĭ, de obiceiŭ fără să aibă foc, iată de ce cîntecele lor