vățătura ca meserie. Științei noastre de azĭ îĭ lipsește o dezinteresată iubire de știință, năzuințele înalte și un entusiasm științific, pentru a deveni o adevărată mișcare științifică.
Dar dacă despre sărăcia mișcărei noastre științifice
mai poate fi îndoială, în privința seceteĭ literare suntem cu toțiĭ de acord.
Scriitorĭ de valoare avem puținĭ, și aceĭ puținĭ scriŭ așa de rar, și aceste scrierĭ rare sunt primite de public cu atîta indiferență! Și ast-fel amîndoĭ factoriĭ uneĭ mișcărĭ literare și stiințifice ne lipsesc de o potrivă: literațiĭ și producțiunile literare de o parte și un public către care s’ar adresa aceste producțiunĭ pe de altă parte.
Dar dacă fenomenul sărăcieĭ în mișcarea noastră literară și intelectuală e recunoscut de toțĭ, cauzele acestuĭ fenomen sunt departe de a fi cunoscute și pricepute. În general, esplicările date sunt orĭ false orĭ superficiale.
Cauza sărăcieĭ noastre literare, zic uniĭ, e că scriitoriĭ noștri maĭ de valoare nu scriŭ. Cu alte cuvinte, cauza sărăcieĭ noastre literare e lipsa eĭ, orĭ — parafrazînd o spirituală expresie a luĭ Caragiale — o națiune fără literatură va să zică că nu o are!!
Alțiĭ, maĭ pricepuțĭ și cu maĭ multă dreptate, găsesc cauza acesteĭ stagnațiĭ în indiferența publiculuĭ. De cîte ori n’am auzit pe puținiĭ noștri scriitorĭ de talent zicînd: «să scriĭ, să lucrezĭ, să-țĭ istoveștĭ toate forțele sufleteștĭ? Dar pentru cine? Dar pentru ce?»
Migălind vorbă cu vorbă c’o ’ndărătnicie crudă,
Ai ajuns să-ți legĭ în stihurĭ vre-o durere saŭ vre-un vis,
Nu-țĭ întemeia o lume de iluziĭ pe ce-aĭ scris!…