69
- Dați'l afară că e un smintit și nu scie ce vor
Împăratul însă dise:
- Tu, voinicule, va să dică ne daĭ să înțelegem că acela a omorât pe balaur care va arĕta limbile.
- Fugi d'acolo, împărate, dise țiganul care tre mura ca varga și se ' ngălbinise ca céra, nu vedi că calicul ăsta este un deșĭuchiat, care a venit aică să ne amăgéscă?
- Cine amăgesce, răspunse voĭnicul liniscit, sa'șă ĭa pedépsa. besce.
El începu apoi a scóte limbile din sîn și a le arĕta la tótă adunarea, și de câte ori arăta câte uă limbă, de atâtea ori cădea și câte uă pernă de sub țigan, până ce, în cele din urmă, cădu și el de pe scaun, atât de tare se speriase dihania.
După aceea voinicul nostru spuse tóte câte a pă țit, și cum a făcut de a ținut nóptea atât de mult timp.
Nu'i trebui împăratului să se gândéscâ mult și să vadă că voinicul care vorbia avea dreptate; și cum era de superat fórte mult pe țigan, pentru mișelia și minciuna lui cea nerușinată, porunci și numai de cât se aduse duoi cai neînvățați, și duoi sacă de nucĭ; legă pe țigan de códele cailor și sacii de nucă și le dete drumul.
Ei o luară la fugă prin smârcuri, și unde că dea nuca, cădea și bucățica, până s'a prăpădit și țigan și tot.
În urmă pregătinduse lucrurile, după câte-va ḑile făcu nuntă mare, și luă Românașul nostru pe fata
