60
Cum îl vĕdu, se duse drept la el și începu să'I vorbéscă; dar el se făcu că n'o cunósce, întorse ca pul încolo, nu'i respunse nimic și se duse la tréba lui.
Ea se luă după el și'l rugă să'ă vorbéscă măcar un cuvintel, dară în zadar. Ear daca o vĕdu stăpânul lui că din pricina eĭ se face zăticnire la trebile ce făcea sluga lui; îi dise:
- Cum de nu'mi lași sluga în pace să și sfâr șéscă trebile? Nu vedi că e mut? Fă bine și te cară d'aici, daca ești femee de trébă.
- Nu este mut, strigă ea, acesta este bărbatul meu, care pentru uă greșélă m'a lăsat și a fugit.
Toți ómenii din han rĕmaseră uĭmiță, când au diră vorbele ei, care nu glumea; ear stăpânul ha nului nu putea a crede una ca asta; căci, dicea el, nu se póte om să scie să vorbéscă, și să ție uă săptă mână întrégă fără să dea un cuvintel; și în adever toți îl cunoscea de mut; se înțelegea cu dênsul prin semne și'l iubiaŭ pentru vrednicia lui.
Atunci fata împăratului făcu prinsóse cu toții, ca în soroc de trei dile să'l facă a vorbi, numai să aibă voie a fi cu dênsul; eară daca nu, ea să fie spânzurată. Se făcură înscrisuri, le arătă la stăpânire și o rugă să le ție în sémă învoéla lor. Tocméla fiind făcută, sorocul de trei dile începu de a duoa-di.
Pescarul nu scia la început de aste istorii; dar apoi află; ear fata împăratului se ținu mereu de capul lui.
- Dragul meu, îi dicea ea, tu scii că eu sunt cea greșită; eŭ te-am ales pentru că te-am iubit; mĕ leg să nu mai fac asemenea greșeli; îndură-te de'mi vor besce numai un cuvênt, și mĕ scapă de rușinea asta
