39
Fata, cu ochii plină de lacrămĭ, îi mulțumi că a scăpat'o de smeŭ, și'l rugă să'ă fie milă și de surorile ei.
După ce se odihni vre uă douĕ dile, porni, după povața fetei, la soră-sa cea midlocie, care avea pala turile de argint.
Acolo ca și la cea mare, fu priimită cu bucurie, și rugat ca să se ascundă; ear el nu voi, ci când veni buzduganul să se așede în cuiu, pe care îl aruncase smeul ei cale de uă jumătate de ceas, el îl aruncă mult mai îndârĕt, isbind și pe smeŭ în cap; eară smeul veni turburat, se luptă cu Prăslea ca si fra te-sĕŭ cel mare, și rămase și el mort.
Fata, după ce îî mulțumi, îl povĕțui cum să facă ca să mérgă se scape dîn robie și pe sora lor cea mai mică.
- De și e mai puternic, dise fata, de cât frații lui pe care i-ai omorît, dar cu ajutorul lui Dumneḑeŭ și mai alesă că e și cam bolnav din lovitura ce Ĭ-aĬ dat cu săgeata când a vrut să fure merele, nădăj duesc că'l vei birui.
Uă săptămână întrégă se desfătară împreună cu amêndouĕ fetele, și Prăslea, odihnindu-se de oste nelile ce încercase, porni ș icătre smeul de al treilea.
Vĕdênd palaturile de aur în care locuia smeul cel mic, rămase cam pe gânduri, dară luându'șă inima în dinți, intră înăuntru.
Cum îl vĕdu fata îl rugă ca pe Dumneḑeŭ să o scape de smeŭ, care, dicea ea, e otărît ca îndată ce se va face sănătos bine, să o silească, ori cum, să se însoțească cu dênsul.
Abia isprăvise vorba, și buzduganul isbind în ușă
