27
la locul de luptă, prefăcut în Fĕt-frumos, călare pe calul cu aripă, și îmbrăcat în hainele lui cele cu cerul cu stelele.
Oștile deteră în tîmpene și în surle și se loviră; ear Fĕt-frumos déca vĕdu că vrăjmașii sunt mai pu ternică, se repedi din munte și'i puse pe gónă.
Împăratul se întórse eară vesel, mulțumind luĬ
Dumnedeŭ de ajutorul ce ĭ a dat, și ear porunci o stașilor să scóță din noroĭă pe nevoiașul de sacagiŭ.
Ear elu era împăcat cu cugetul său și se bucura în ascunsul sufletului săŭ de isbândele séle.
Împăratul se mâhni până în fundul inimeĬ séle când auḑi că vrăjmașiĭ se ridică de a treĭa óră cu óste și mai mare și că a și ajuns la hotarele împĕ răției séle câtă frundă și earbă; un plâns îl năpădi, de să feréscă dumneḑeu! și plânse, și plânse până ce, simți că'i slăbesc vederile. Apoi își strînse și dênsul tótă óstea sa și porni la bătălie cu nădejde în Dum nedeŭ.
Fĕt-frumos, porni și elă tot pe mîrțoaga lui.
Eară după ce trecu toată oastea făcênd haz de dênsulă cum se muncea ca să și scóță eapa din no roiu, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în pept, luna în spate și duoi luceferă în umeri, își lăsă pĕ rul de aur pe spate, încălecă calul și într'un minut fu earășă pe munte, unde aștepta să vadă ce s'o în tâmpla.
Se întâlniră ostile, se loviră din mai multe părți și se tăiéŭ uniĭ pre alții fără de nicĭ uă milă: atâta erau de înverșunați ostașii. Ear când fu către seară, când vĕdu că oștirea vrăjmașe era să ia în goană pre
