23
Mănia grădinarului trecu ori ce hotare, când veni și vĕdu acea mare prăpădenie. Dară când voi să'Ĭ dea pe foi pentru neîngrijirea lui, fiica împăratuluĬ îĬ ceru flori, de la feréstră.
Grădinarul da din colț în colț și nu scia ce să facă; în cele mai după urmă, cătă și mai găsi vre-uă doue floricele care abea scăpase de copitele calului cu a ripi, i le trimise, și fata de împărat îi porunci să erte pe bĭetul argat, pentru care îî și dădu trei pumni de galbeni.
Se apucă de croi din nou, și în patru septămănĭ abia putu face ceva care să mai semene a grădină; ear argatului se dete făgăduința că de se va mai în tămpla una ca asta, apoi are să fie și sdrobit în bă tale și gonit.
Împăratul se luase de gănduri vĕḑênd pe fiică-sa tot tristă. Ea acum nu mai voia să ésă afară nici din casă. Hotărâ dar să o mărite; și începu a'i spune de cutare și de cutare fiŭ de împărat: Ea nu voĭa să audă de nici unul.
Ear daca vĕdu așa împăratul, adună éră sfatul și boerii și îi întrebă ce să facă? Un foișor cu pórta pe de subt, îi respunse, pe unde să trécă toți fiii de împărat și de boeri, și pe care'l va alege fata, să'l lovéscă cu un mer de aur ce'l va ține în mână, și du pă acela s'o dea împăratul.
Așa se și făcură. Se dete sfară în țéră că este ho tărârea împăratului să se adune mic și mare și să trécă pe sub pórtă.
Toți trecură; dar nu lovi nici pe unul. Mulți cre dea că fata n'are voie să se mărite. Însă un boer bĕ
