19
de scire dinelor și să se întórcă de degrab, fiind că ele sciaŭ că e aprópe să încépă a curge acéstă apă de aur.
Fiiul pustnicului pândea; și când vădu minunea a sta, chĭemă numai de cât pe cal. Calul îi dise să se scalde; și așa și făcu.
Eșind din baie, el luă și legătura cu hainele, și o porni la sănătósa, călare pe calul lui cel cu aripă, cu care sbura ca vêntul și se ducea ca gândul. Cum căl că peste pragul porței, începu casele, curtea și grădi na a se cutremura și a urla așa de groaznic. în cât se audi până la dine și dinele îndată se întórseră acasă.
Daca vĕdură că argatul lipsesce, și hainele nu sunt la locul lor, se luară după dênsul; și'l urmări din loc în loc până ce, când era să puie mâna pe dênsul, el trecu hotarele lor, și apoi stătu.
Cum îl vĕdură dinele scăpat, se ciudeau de necaz că nu putură să'l prindă. Atunci ele 'I diseră:
- Ah! fecior de lele ce esti, cum de ne amăgiși? arată-ne, măcar, să'ți vedem pĕrul.
El își resfiră pĕrul pe spinare, ear ele se uitaŭ cu jind la dênsul, și'i dise:
- Așa per frumos nici uădată n'am mai vĕdut! Fii sănătos; dară în caĬ fă bunătate de ne dă hainele.
El însă nu voi, ci le opri și le luă în locul simbrieĭ ce'i datoréŭ dinele.
De aci se duse într'un oraș, își puse uă bășică de cir viș în cap, și merse de se rugă de grădinarul împĕ ratului ca să'l priiméscă argat la grădina împărăté scă. Grădinarul nu prea voia să'l asculte; dară după multă rugăciune îl priimi; îl puse să lucreze la pă
