114
Îl puseră într'un putineiŭ, și așa nu lipseaŭ a'l culca între dênșii.
După ce mai trecu cât-va timp, într'uă diminéță audiră crepând și putineiul. Atunci unde eși din el șérpele și le dise:
- Vĕ mulțumesc, tată și mamă, de îngrijirea cea bună ce 'mi ață dat. Fără voi, póte, așă fi perit. A cum să faceți bunătate să mĕ duceți de unde m'ață luat.
Bătrânii nu se cam îndura de el. Se făcuse un șérpe așa de frumos cum nu mai vĕḑuseră ei. Soldiĭ lui erau ca de aur. Ochii strălucéŭ în capul lui ca nisce pietre de rubină, îl sărutară și pe uă parte și pe alta, și îi respunseră:
- Dar bine, dragul nostru fiŭ, tocmai când cre deam să avem și noi uă mângâere la bătrânețele nó stre, tocmai atunci ne părăsesci? Noi credeam că nu maĭ mórtea ne va despărți de tine.
- De aceea vĕ dic să mĕ duceți de unde m'ați luat, ca să vă pot fi de folos. Ședênd aică cu voi viața mea este în joc.
Cuvintele lui eraŭ așa de mieróse în cât nu se pu tură opri de a nu'l asculta.
Îl duseră, deci, de unde l'aŭ luat, mogul țiindu'l de cap și baba de códă.
Cum îl puseră jos, se ridică în códă, flueră uă data cu așa putere în cât rĕsuna câmpiile, apoi plesni din códă. Și întorcându-se către unchiaș și babă, le dise: Să nu vĕ speriați de ce veți vedea.
N'apucă să sfârșéscă bine vorba, și unde se por
