Am de mult intenția să dau publicului o sumă de note asupra vieții lui Eminescu - fiindcă inexactitățile, nimicurile născocite, neadevărurile absurde ce se spun de trei ani de zile pe socoteala lui mă revoltă și scandalul cu portretele și busturile puse fără sfială în circulație ca fiind ale lui, ca și cum ar fi vorba, încă o dată zic, de un tip din evul mediu, iar nu de cineva care a trăit în mijlocul nostru atâta vreme; pînă atuncea este, crez, aici locul să spun următoarele:
Cu toată inegalitatea temperamentului său, Eminescu avea două coarte totdeauna egal de întinse: vecinic înamorat și vecinic avînd nevoie de bani - se putea altfel? și poet, și sărac... Vecinic visa niște „mîini subțiri și reci”, vecinic vîna un cămătar care să-i cumpere pe nimic leafa - nainte cu cîteva luni.
Așa, odată, ca întotdeauna, înamorat și fără nici un ban, a venit de dimineață la redacție foarte amărât: avea acu, numaidecît, „nevoie de o sumă însemnată; dacă n-o găsea, se-mpușca”. N-a voit să ne spună de ce anume acea sumă și de ce atîta grabă, a refuzat să meargă să prînzim ca după obicei împreună și a dispărut dintre noi.
Seara, se afla... unde? la bal mascat la teatru. Trepădase toată ziua după cămătar; îl găsise, din norocie; luase bani cu procente orbești; își cumpărase un rînd de haine de lux, cilindru, botine de lac, măniși galbene, și, dechizat astfel cît putuse mai bine, umbla de colo până colo, amestecat pîn mulțimea de gură-cască. Urmărea foarte gelos pe persoana gîndurilor lui, care avea o patimă nespusă pentru flirt sub mască și domino - lucru ce, prin
