jur împrejur se văd ridieîndu-se dealurile verzi cari domină valea Doftanei. Mă opresc o clipă, amețit de atîtea impresiuni^ să respir adiarea dătătoare de viață. Dar ilustrul meu amfitrion mă apucă cu bunătate de braț, zicîndu-mi cu tonul unui îndemn inspirat: — Mai sus! mai sus!
Suim scara subțire care se încolăcește pe zidul donjonului și ne aflăm pe terasa superioară. O panoramă sublimă se desfășură jur împrejur, și deasupra, bolta nemărginită, albastră, cu atîtea nenumărate terase, sclipește străvezie. Dar e foarte cald la amiazi. Ne coborî ni pe terasa mijlocie, intrăm în interiorul donjonului, și de-acolo, după ce mai privesc încă o dată minunata statuă a Mmtuitorului fi bustul proprietarei acestui castel-templu, ne coborîm. Aci ilustrul meu amfitrion mă face să iau seama că stîlpul, care suportă de jos, în mijlocul domului, scările urcătoare la galerie, reprezintă, împreună cu ele, «o mare potir: deasupra acestuia apare ridicîndu-se la cer, departe de durere, figura strălucitoare a Domnului. La baza potirulu i stă atlrnat chipul oopilei pe patul ei de chinuri, acoperită cu flori. În aripele de jos ale castelului avem, la dreapta și la stînga cite două saloane, unul mare și altul mic; în fund, un altar, și in fundul altarului, un piano. Acustica bolții acestui altar e de o putere care foarte rar se poate realiza prin voința arhitectului. Un acord produce o rezonanță care umple bogat Întreg interiorul domului, deșteptînd glasul adormit al golului...
De o parte și de alta a altarului, două Încăperi pentru bibliotecă unde se pot In bunăvoie odihni mii de volume înțelepte...
Fereastra altarului e roșie, iar ale celor două biblioteci, una verde și cealaltă albastră... În salon stă un portret în mărime naturală al Iuliei Hasdeu... Dar am spus că e imposibil sa fac o descriere amănunțită a acestui locaș...
D-na Hasdeu ne cheamă la dejun.
Sala de mîncare se află la umbra unui nuc venerabil. Ne așezăm la masă.
