De-acuma începe farmecul cel mare: de-acuma pornește d. Hasdeu, după ce mi-a arătat proprietatea fiicei sale, să-mi spuie multe, multe...
Felul său, mai bine zis, stilul ospitalității la castelul „Iulia Hasdeu" e cu totul deosebit: un amestec de grand seigneur, naiv, savant, patriarh bătrîn și tînăr artist. Atmosfera întreagă e plină de bunătate — bunătatea însăși, d-na Hasdeu — și plină de scîntei de spirit — spiritul însuși, d. Hasdeu, — plină de frumusețe — amîndoi soții frumoși, prin frumusețea supremă a părului alb. O așa ospitalitate e o mare favoare, o adevărată binefacere. Tot timpul dejunului, ilustrul meu amfitrion e un izvor nesecat de învățături adînci și de glume scînteietoare — o activitate de spirit în adevăr prodigioasă. Cercetări filologice și istorice, experiențe și comunicări spiritiste, religiune, filozofie, arte frumoase, îmbrăcate toate în pînza minunată pe care numai cel mai înalt dar al minții omenești o poate țese, îmbrăcate în poezie — toate sunt ou o egală vigoare îmbrățișate.
Ascult uimit vertiginoasele jocuri ale acestui înalt spirit, toate egal pline de farmecul inspirațiunii și de puterea convingerii. Spiritul acesta jonglează cu corpii cerești cum ar jongla ou niște mingi sau portocale.
Am uitat cu desâvîrșire scopul vizitei mele; mereu am ascultat și nu mai mi-a venit In cap să fac vreo întrebare.
Ne-am ridicat de la masă și am reintrat în castel. D. și d-na Hasdeu se retrag să se odihnească puțin, lăsîndu-mă singur în salonul din stînga. Atunci încap să cercetez, unul cîte unul, toate amănuntele acestui încîntător locaș. În fiecare colț, materia spune o idee. Ies în curte și mă afund în grădină, unde crește o vie de curînd plantată; departe, înspre apus, se desinează dealurile de pe valea Prahovei pe cînd, față în față, către răsărit, se ridică la aceeași înălțime dealurile de pe valea Doftanei. E o liniște pătrunzătoare, pe care n-o întrerupe decît lătratul cîinilor castelului — cari își reclamă tainul de hrană și mîngiituri de la d-na Hasdeu — și șuieratul
