profesa ideile cele mai înaintate, și, firește, se închina lui Rosetti.
Directorul «Românului» află de dimineață că înainte de amiază are să fie călcat de procuror... Era prin Iunie. Până să vie să-l aresteze trece peste drum la Rașca să ia o ceașcă de supă și un pahar de vin, și lasă acasă vorbă unde să-l găsească oricine. Rașca îl întâmpină cu cel mai profund respect și-l servește în grabă. Pe când conversează amândoi, se întunecă deodată și se pornește afară o vijelie îngrozitoare de vară; se aud geamuri spărgându-se și țipetele celor apucați pe drum. Rosetti soarbe încet din supă, spunând amicului său care șade în picioare, că Europa în veacul viitor va fi ori căzăcească, ori republicană. Afară furtuna crește mereu.
Deodată ușa se deschide și procurorul, urmat de dorobanți, intră; înaintând grav pân' la masă, întreabă:
«D-ta ești cetățeanul C. A. Rosetti?
— Da, d-le.
— În numele legii ești arestat!... Urmează-mă!
— Vă rog, d-lor, lăsați mai întâi pe bietul prizonier să-și bea cafeaua!» și face semn să șează procurorului, care ascultă.
Apoi cu tonul celei mai înalte politețe:
«D-v. nu luați un cognac?... Fratele Rașca are cognac minunat.
— Nu, mulțumesc.
— Eu o să iau».
Rașca era în culmea admirației, nu putea înțelege tăria omului aceluia care-și lua cafeaua și-și degusta cognacul cu atâta liniște sufletească, cu atâta sânge rece, parcă n-ar fi fost alături sbirii, gata să-l înhațe; nu se putea îndestul minuna de ascendentul ce avusese Rosetti asupra sbirului.
Dar acum s-a întunecat cu totul și furtuna e în culme.
«Sunt gata, d-lor să vă urmez», zice Rosetti.
— Haidem, zice procurorul.
Rașca se repede să sărute mâna martirului, acesta l-atrage în brațe, îl pupă frățește și pornește fără pripă urmat de sbiri. Când deschide ușa să iasă, o clipire orbitoare despică
