Un om care a exercitat în adevăr o puternică înrîurire în vremea lui a fost C. A. Rosetti. Ca toți oamenii de felul acesta, el a fost luat de unii ca un apostol, ca un om providențial, care merită dragoste și adorațiune; de alții a fost considerat ca un mare soitariu, și ridicul și pernicios, care merita pe rând dispreț și ură. Nici unii nici alții n-aveau perfect dreptate, și unii și alții o aveau în parte. Era un om de mare temperament: actele lui erau produsele unui amestec de fanatism și de apucătură, de convingere și de manie, de credință și de-ncăpățânare.
Ștrengar și drăcos de mic, copil înrudit cu cele mai mari familii, se înhăitează în tinerețe cu mai mulți de teapa lui, și se pune în revoltă fățișă cu disciplina societății de pe acea vreme. Își lasă plete lungi, face fel-de-fel de giumbușuri și de tămbălăuri, băgând în năbădăi pe isnafi și mahalagii; încalecă d-a-ndăratele pe o saca și se plimbă pe podul Mogoșoaii, escortat în triumf de toți ștrengarii zamparagii, cari îl aclamează strigând: «Ura! vivat musiu Berlicoco!». Se duce vestea pân-la Vodă de isprăvile bandei; Vodă râde și dă poruncă lui Aga să prinză numaidecât pe musiu Berlicoco și să-l tunză muscălește. După aceea, ca să scape târgul și marginile de ceata derbedeilor, Vodă începe să le dea slujbe pe afară, pe unul îl face sameș, pe altul zapciu, pe altul altceva, iar pe Rosetti îl trimite polițaiu la Pitești. Tânărul Berlicoco merge la post și primul act care-1 săvârșește, ca depozitar al siguranții publice, care e? Pune câțiva dorobanți și doi bărbieri în piață: pe cine dintre isnafi ori cupeți or prinde, să-l tunză ridiche. Țipă lumea: scandal! ce-i asta?
