– Când?
Mitică face din buze un semn și ridică din umeri, adică: n-aș putea spune precis, când...
– Spune, nene, păcatele mele! strigă unul scos din răbdare!… Când a plecat?
Mitică amestecă cu mâna dreaptă și arată cu cea stângă spre ușă, adică: acușic' a plecat.
– Ci vorbește, domnule! ești mut? ce dracu! Unde a plecat?
Mitică lasă lingurița și zice cu o sforțare supremă:
– ’Ă… ’ăp… ’ăpt…
Și caută să prinză iar lingurița.
– Unde?
— … ’ptăiie!
Și prinde lingurița și-ncepe iar s-amestece.
– Băiete! strigă unul din camarazi.
Chelnerul vine…
– A fost în urma noastră pe aici nenea Anghelache?
– Da!
– A fost pe aici!… Când?
– Adineaori…
– Nu i-ai spus că l-am căutat? că avem o afacere foarte importantă și să ne aștepte?
– Ba da.
– Și ce-a zis?
– A zis: „ce afacere importantă? să mă slăbească!”
– Nenorocitul!
– Și nu știi unde a plecat?
– … ’ptăiie!
– Cum?
– La lăptărie, tălmăcește chelnerul, care e deprins cu vorba lui d. Mitică.
Peste câteva momente, o birje iese în goană pe la capul Podului către Șosea…
La lăptărie, întuneric beznă.
– Ce-i de făcut?
– Înapoi, birjar!
– Haid’ iar acasă? Trebuie să se fi întors?
– Ești nebun? Tocma-n Dobroteasa?… Ne-apucă ziua pe drum…
