Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 2 - Nuvele și schițe.djvu/366

Această pagină nu a fost verificată

— Ehehe! da... de amontillado... Dar nu-i târziu?... Să nu ne aștepte la palat... signora Fortunato și ceilalți... Aide...

— Da, da, zic, aide!

— Pentru numele lui Dumnezeu! Montresor!...

— Da, pentru numele lui Dumnezeu, Fortunato!...

La acestea, nici un răspuns... Trag cu urechea—nimic... Pierz răbdarea... strig:

— Fortunato!!

Nici un răspuns... Mai tare:

— Fortunato!!

Nimic.

Vâr o făclie prin deschizătura strâmtă care a mai rămas neastupată și-i dau drumul înăuntru. Ca răspuns, o scuturătură de clopoței... Simț că-mi vine rău — fără-ndoială din cauza umezelii catacombelor...

Haide! să isprăvesc!...

Fac o sforțare, pun piatra din urmă și o tencuesc; apoi, în fața zidului proaspăt, grămădesc mormanul de oase...

De o jumătate de veac nici un muritor nu le-a mișcat din loc...

In pace requiescat!