— Ehehe! da... de amontillado... Dar nu-i târziu?... Să nu ne aștepte la palat... signora Fortunato și ceilalți... Aide...
— Da, da, zic, aide!
— Pentru numele lui Dumnezeu! Montresor!...
— Da, pentru numele lui Dumnezeu, Fortunato!...
La acestea, nici un răspuns... Trag cu urechea—nimic... Pierz răbdarea... strig:
— Fortunato!!
Nici un răspuns... Mai tare:
— Fortunato!!
Nimic.
Vâr o făclie prin deschizătura strâmtă care a mai rămas neastupată și-i dau drumul înăuntru. Ca răspuns, o scuturătură de clopoței... Simț că-mi vine rău — fără-ndoială din cauza umezelii catacombelor...
Haide! să isprăvesc!...
Fac o sforțare, pun piatra din urmă și o tencuesc; apoi, în fața zidului proaspăt, grămădesc mormanul de oase...
De o jumătate de veac nici un muritor nu le-a mișcat din loc...
In pace requiescat!
