cu jumătatea de porție, stă totdeuna dată la o parte – și dă să se așeze pe scaun. În mișcarea ce face ca să-și ridice vingherca de la spate așezându-se, îi cade din buzunar, făcând mult zgomot, un revolver de calibru mare, ca revolverele militărești, împreună cu o cartă de vizită. Vădit contrariat de aceasta și neputându-și îneca o exclamație de necaz, s-apleacă, ia repede arma și o pune la loc în buzunar. Apoi, bate tare în masă.
Băiatul intră cu semi-bateria comandată de cei trei confrați, le-o așează pe un scaun și trece la noul sosit.
– Listî ! zice tipul cu tonul aspru și cu un pronunțat accent străin.
Băiatul dă lista.
– Țuicî și ciorbî schembè și ărdei ! comandă tipul.
Cei trei confrați privesc aiuriți, pe când tipul, ca și cum ar pricepe că este obiectul celei mai diabolice scrutări, își mută scaunul, întorcându-le spatele.
– Carta de vizită a rămas jos ! șoptește unul dintre confrați. Uite, jos ! între piciorul scaunului, la stânga, și-ntre piciorul mesei, la piciorul lui…
În adevăr, tipul, grăbindu-se să-și ridice arma, a uitat jos carta de vizită.
– Ce-i de făcut, să punem mâna pe ea ?
– Bine să-i fie lui d. judecător ! Vezi ? daca nu fugea de noi și venea să dejunăm împreună !… Vezi ce a pierdut !
– Și dobitocul de D… aleargă cine știe pe unde după dumnealui !
– Atât mai rău pentru ei ! și atât mai bine pentru noi !
– Ce-i de făcut ?
– Ce-i de făcut ?
– Ce-i de făcut ?
Toate aceste replici se urmează pe șoptite foarte repede, pe când tipul, care și-a mâncat ciorba de schembea, comandă:
– Vărzî ! porții măre, mî ! și ărdei și vin !
– Și pe urmî ? întreabă băiatul.
– Pî urmî, fleicî și ărdei !
Până să execute băiatul comanda, tipul se scoală de la masa lui și, cu mâinile la spate, se duce să se uite la reclama
