Pagină:Ion Luca Caragiale - Opere. Volumul 2 - Nuvele și schițe.djvu/310

Această pagină nu a fost verificată

La aceasta, Roșu a răspuns peste câteva zile:

„Lăudat fie Domnul care face să rodească vița noastră! Viteazul voevod ni s-a închinat jurându-ne credință și lăsând ostatec pe copilul lui pe care îl luăm împreună cu noi să crească la curtea noastră șcl.”.

A doua zi, pasă-mi-te ștafetele se încrucișaseră pe drum, primea împăratul de la soția sa, următoarea tristă veste:

„Nepătrunse de slaba minte omenească sunt cărările Domnului! Cu sufletul sdrobit aduc la cunoștința M. Tale că fără să ne fi dat mai dinainte nici un semn de neliniște, ba dimpotrivă petrecând vesel împreună cu noi până târziu seara, frățiorul nostru iubit, Verde-mpărat, în cine știe ce clipă de scârbă sau desnădejde, și-a pus capăt vieții peste noapte, lăsându-ne în cea mai adâncă jale, la care nici o mângâiere nu-i cu putință: azi dimineață slujitorii l-au găsit fără suflare în cămara lui. Așadar M. Ta, în cea mai mare grabă, trebue să mergi la cetatea lui de scaun cu oastea, să aduni toți sfetnicii, fruntașii și căpeteniile tutulor stărilor și să-i mângâi arătându-le că pierderea unui om, fie cât de strălucit, nu poate opri în loc mersul lumii ale cărui socoteală și capăt numai Dumnezeu le știe, iar apoi să faci cunoscut că M. Ta, prin dreptul nostru de moștenire de la tată și frate, și prin dreptul biruitoarei săbii a M. Tale, iei frânele stăpânirei și răspunderea toată despre liniștea și fericirea întregei împărății. Dumnezeu șcl”.

Nu s-a pomenit așa jale pe o femeie la moartea fratelui. După ce, învălită-n negru din cap până-n picioare, l-a dus cu mare cinste până la lăcașul de veci, a pornit în grabă: întâi a mers la mănăstirea Crinului. Acolo a stat în paraclis pe post și-nchinăciune trei zile și trei nopți cu privighere, cerând ca din partea frățini-său iertare starițului, și a dat bani să înfrumusețeze biserica și s-o sfințească din nou și patruzeci de zile pe rând să se roage pentru mântuirea sufletului răposatului Verde-mpărat; după aceea a mers la cetatea unde o aștepta nerăbdător soțul ei și-mpreună cu el s-au dus la Mitropolie unde dormeau alături părinții ei, să-ngenunche amândoi, și ea vărsând lacrimi multe a atins cu fruntea lespedea mormintelor și a zis:

„Am scăpat împărăția: rugați-vă pentru iertarea mea!”